Sa exersam iubirea

Pe Oana Pellea nu am intalnit-o niciodata in realitate. Nu as sti sa spun daca ochii ii sunt intr-adevar gravi sau daca prin venele de pe frunte ii curge in falduri mai multa viata si mai multa traire decat noua, celorlalti.

Nu stiu nici macar cum ii sta cand zambeste. Sau de ce zambeste. Personajul ei, nu al celor de pe scena de la teatru.

De fapt, nu stiu nimic despre Oana Pellea. Dar vorbeste despre lucruri frumoase. Si e pacat sa nu o asculti.

Secvente din interviul aparut in revista Elle, luna martie.

Elle: Imi amintesc de o povestire scrisa de Marguerite Yourcenar (Izbavirea lui Wang-Fo din volumul Povestiri orientale) in care batranul pictor chinez Wang-Fo este acuzat de minciuna pentru ca lumea schitata in stampele lui era mult mai frumoasa decat cea reala. Este condamnat la moarte si… ceea ce se intampla dupa este o alta poveste. Eu voiam, de fapt, sa te intreb daca artistii sunt, in fond, niste mincinosi. Te-ai gandit vreodata ca poate fi riscant sa-i arati publicului o lume mai frumoasa decat cea reala?

Oana Pellea: Povestirea e superba, dar nu vorbeste despre minciuna din punctul meu de vedere, ci vorbeste despre perceptie. Fiecare om traieste in lumea lui. Nu exista „lume”, exista „lumi”. Unii dintre noi traiesc in rai, iar altii traiesc in iad. E o alegere personala. Cine nu ar vrea sa vada o lume mai frumoasa si mai buna decat a lui? Iar daca aceasta lume mai luminoasa se materializeaza pe scena sau pe ecran, nu inseamna ca artistii au mintit, ci inseamna ca exista lumi mai bune decat cele pe care le cunoastem noi… Ce mi se pare riscant, in schimb, este sa infatisezi o lume mai urata si mai neagra decat realitatea, sa pui sub lupa pe scena aspectele negative, sau sa alegi din realitatea existenta numai uratul. Omenirea a castigat intotdeauna cand s-a indreptat spre Frumos si spre Armonie. In schimb, atunci cand a ales violenta, agresivitatea…

Elle: Care este teama ta de zi cu zi?

Oana Pellea: Ca nu am indeajuns timp sa cunosc, sa inteleg, sa ma bucur, sa daruiesc, sa impartasesc, sa citesc, sa vad, sa ascult.

Elle: Dar care sunt regretele tale cele mai mari?

Oana Pellea: Regrete? Mie imi place Edith Piaf!

Elle: Esti un om puternic. De unde iti vine forta sa mergi pe un drum drept in viata?

Oana Pellea: Stati pe un varf de munte, in liniste. Stati fata in fata cu marea. Ascultati toaca batuta de maicute la Manastirea Tismana si priviti cerul instelat. Veti intelege de unde vine puterea. Si veti intelege si ca nu ai cum sa nu ai forta si nu ai de ce sa nu alegi sa traiesti frumos. Cred ca atat timp cat esti sanatos depinde de tine in fiecare clipa cum hotarasti sa-ti traiesti viata. Am auzit o vorba care imi place, este a lui Audrey Hepburn: „Ai nevoie de doua maini de ajutor? La capatul bratelor tale, ai doua maini. Pune-te pe treaba!”. Si asa e, ar cam trebui sa ne punem cu adevarat pe treaba cu viata noastra: oricat am vrea sa dam vina pe altii, sa cautam vinovati, nu tine, suntem in totalitate responsabili de ce facem cu viata noastra.

Elle: Dar nu e greu sa te exprimi intr-o lume superficiala?

Oana Pellea: Cu totii traim superficial. Am senzatia ca alergam pe benzi de fitness, din ce in ce mai repede, spre niciunde, fara sa inaintam nici un centimetru. Alergam de nebuni in gol, fara sa mai avem forta sa sarim de pe banda. Alergam si uitam sa mai traim si sa mai daruim. Dar peste tot in lume publicul are nevoie de emotie si acesta este un semn bun, in epoca computerului in care am ajuns la performanta de a nu mai comunica. Am certitudinea ca este nevoie de profesia mea si voi mai exista in ea atat timp cat voi mai simti ca oamenii au nevoie de emotie. Iar teatrul este un spatiu in care se simte foamea de comunicare reala.

Elle: Ce crezi ca le lipseste oamenilor pentru a se purta cu mai multa blandete cu lumea din jur?

Oana Pellea: Exercitiul iubirii.

Elle: Dar pentru iubire ai nevoie de exercitiu? Este ca tangoul?

Oana Pellea: Stii, atunci cand cineva face un gest frumos, ar fi atat de bine sa primeasca un semn de la cei din jurul lui ca aceasta este calea… Ar fi asa de bine sa fie incurajat si sa primeasca un zambet in loc de o palma! Daca cineva te loveste cu rigla peste maini atunci cand inveti sa canti la pian, o sa te raneasca si o sa te faca sa urasti pianul si solfegiile. Dar daca cineva te incurajeaza si iti spune ca e bine, chiar daca nu e exceptional, capeti curaj si teama dispare. Asta e iubirea: un exercitiu constant.

In stagiunea actuala Oana Pellea joaca la Metropolis – Buzunarul cu paine, la Teatrul Foarte Mic – Ma tot duc si la Bulandra - Scaunele.

~ de martisor pe 10 martie 2009.