Poezie de dupa-amiaza

Azi miroase-a primavara. E cerul clatit de nori si aproape transparent. Daca as indrazni, l-as vedea pe Dumnezeu sezand, zambind cu ingaduinta. Furnicile de noi! Nu cu grauntele-n spate, ci cu preocupari mai grele, prea inutile.

Pe langa mine trece un barbat cu sapca neagra. Ma priveste in ochi. Nu, nu seamana cu tata. Dar seamana cu fratele lui. Uneori am impresia ca-i vad peste tot. Sau poate au cópii straine si ascunse in Bucuresti cu care sa-mi infrane dorul. Altfel de ce s-ar fi uitat direct la mine?! O copie a mamei, oare nu gasesc?

Pana si praful de pe jos s-a ingramadit sub asfalt. I-a intrat prin crapaturi. Sa nu-l deoache vreo pereche de pantofi. Dar, de la mirosul care ni se plimba pe sub nasuri, ai avea impresia ca ti-e teama sa nu calci pe ghiocei. Ce, n-ai vazut ghioceii? Bineinteles ca nu e prea devreme pentru ghiocei. Desi, recunosc, acasa sunt scosi la tarabe abia de ziua lor. Pe la 1 martie.

1 leu buchetul. Buchetelul, am vrut sa spun. Hai pe la Unirii, si-ai sa vezi cum stau ingramaditi ghioceii intr-o frunza cruda in poale la tiganci. Tigancile au sere de ghiocei? Sau traiesc la marginea padurii?

Chiar miroase a primavara. Au contribuit si doua raze minore de soare, azi, pe la amiaza. Au tasnit prin geam, mai sa ma ocheasca. M-au chemat la joaca, dar n-ar fi avut cine sa mai lamureasca paienjenisul imperecherii umane de care ma ocupam atunci.

Iar cand mi-am ridicat capul dintre cuvintele obraznice si neastamparate, uite-le! Imi fac din mana de pe varful dealului. Alearga in partea cealalta a globului. Neastamparatele! Mi-au desenat chiar si-o panglica roz peste blocuri si mansarde. De Ramas-bun. Ce daca-i aproape stearsa?! Tot roz…

Sa-l contrazica pe amatorul relatiilor discrete ca nu e chiar cum spune. Aproape deloc. Auzi! Eu… trista?! Foarte trista?! Sunt eu mult prea trista?! Eu n-am vazut… mi-ar fi spus tot tata.

Dar mi-e pofta de lalale. Zau mi-e pofta! Uite, bine. Sunt trista ca nu am lalele.

Cat pot sa-mi placa niste lalele! E prima data cand imi atat de mult. Dar a inceput mai demult. Eram pe la Obor si mi-au facut din ochi. Cat tupeu!… m-am gandit eu. Si le-am luat acasa sa flirtez cu ele de pe masa.

Dupa ele a urmat tot alt buchet si altul. Insa Sshht, n-a luat nimeni parte la orgia noastra. Numai in cateva poze a ramas dovada. Acum sunt trista. N-am lalele. Si nici ele. Nu-si mai amintesc de mine.

Dar toporasii? Ei cand or sa apara?

Stiai ca prin parcuri iarba a-nverzit de bucurie? Ti-am spus eu ca e primavara!… Iarba, iarba, vrem ostasi! Pe cineeee? Pe bucurieeee!

Gata, nu mai sunt trista. M-am ascuns in parc. Tu vii?

~ de martisor pe 5 februarie 2009.